Gina-Emilia Popescu, Social Inspection – ANPIS | Inspections, Service Quality and Fire Safety Authorisation
În cadrul conferinței PFPSS „Servicii Sociale – Soluții, Legalitate, Continuitate”, Gina-Emilia Popescu, director în cadrul Inspecției Sociale – ANPIS, a susținut o intervenție despre evoluția serviciilor sociale și principalele constatări rezultate din activitatea de control și coordonare metodologică la nivel național.
Aceasta a arătat că, deși modificările aduse prin Legea nr. 100 au înăsprit anumite cerințe, calitatea serviciilor sociale s-a îmbunătățit, aspect reflectat inclusiv prin reducerea numărului de măsuri dispuse și a sancțiunilor aplicate în cadrul controalelor.
Un subiect central a fost autorizația de securitate la incendiu. Gina-Emilia Popescu a precizat că peste 60% dintre căminele pentru persoane vârstnice dețin această autorizație, existând însă diferențe importante între județe în ceea ce privește gradul de conformare, cerințele și costurile asociate.
Intervenția s-a încheiat cu invitația adresată furnizorilor de a participa activ la sesiunea de întrebări și răspunsuri și de a transmite observații și propuneri privind activitatea de inspecție și aplicarea cadrului legal.